Sistemul educaţional japonez

Posted: 05/iun. in Diverse

(vă anunţ că acest articol nu îmi aparţine, ceea ce îmi aparţine este o traducere şi adaptare pe care o puteţi admira mai jos, pe scurt, e un sistem foarte bine pus la punct… şi chiar invidiez elevii japonezi…)

Sistemul Şcolar


Sistemul educaţional japonez a fost reformat după cel de-al II-lea Război Mondial. Vechiul sistem 6-5-3-3 a fost schimbat cu sistemul 6-3-3-4 (6 ani de şcoală primară/elementară, 3 ani de juniorat (pre liceu), 3 ani de liceu şi 4 ani de Colegiu/Facultate) cu referinţe faţă de sistemul american. Gimukyoiku (educaţia de bază) durează 9 ani, 6 ani de shougakkou (şcoală primară) şi 3 ani de chuugakkou (juniorat).
Japonia are una dintre cele mai bine-educate populaţii ale lumii, cu o rată de înscriere de 100% la şcoală în “educaţia de bază” şi zero analfabetism. Deşi nu de bază, rata de înscriere la liceu (koukou) e de peste 96% pe plan naţional şi aproape 100% pe plan urban. Procentul abandonurilor şcolare din liceu este aproximativ 2% şi este în creştere. Cam 46% din absolvenţii de liceu se duc la o universitate sau pre-colegiu.
Ministerul Educaţiei supervizează înde-aproape curriculum-ul şi manualele, şi materiile conţin cam acelaşi plan de lecţii în toată ţara. Drept rezultat, un standard ridicat al educaţiei devine posibil.

Viaţa de elev


Majoritatea şcolilor operează pe un sistem trimestrial cu începutul anului şcolar în Aprilie. Sistemul educaţional modern a fost pus în aplicare în 1872 modelat după sistemul şcolar Francez ce începea în Aprilie. Anul fiscal în Japonia începe de asemenea în Aprilie şi se încheie în Martie anul următor, e mai convenabil din mai multe cauze. Aprilie este vârful primăverii când cireşii (cea mai iubită plantă a Japonezilor!) înmuguresc, înfloresc, şi este cel mai potrivit moment pentru un nou început în Japonia. Această diferenţă între sistemele anuale şcolare este cauza unor inconvenienţe pentru elevii ce doresc să studieze peste hotare în S.U. O jumătate de an este irosită pentru înscriere şi alt an este irosit la întoarcerea într-o universitate Japoneză datorită necesităţii repetării unui an.
Exceptând primele clase ale şcolii primare, este comună o medie de 6 ore de curs pe zi de luni până vineri, una din cele mai lungi zile de şcoală din lume. Chiar şi după încheierea orelor copiii au exerciţii şi alte teme care să îi ţină ocupaţi. Vacanţele au 6 săptămâni vara şi cam 2 săptămâni pentru fiecare vacanţă de iarnă şi primăvară. Deseori există teme pe durata acestor vacanţe.
Fiecare clasă are propria sală de clasă fixă unde elevii fac toate orele, execptând orele de practică şi orele de laborator. În timpul educaţiei de bază, în cele mai multe cazuri, un professor predă toate materiile la clasă (asemenea unui învăţător). Datorită creşterii rapide a populaţiei de după cel de-al II-lea Război Mondial, numprul elevilor într-o clasă obişnuită de şcoală primară şi juniorat depăşea la un moment dat 50, dar acum este menţinut sub 40. La şcolile primare şi junioratele publice, prănzul (kyuushoku) este oferit de un meniu standard, şi este consumat în aceeaşi clasă. Aproape toate junioratele le cer elevilor să poarte uniformă (seifuku).
O mare diferenţă între sistemul educaţional Japonez şi cel American este că cel American respectă individualitatea pe când cel Japonez controlează responsabilităţile individului observând regulile grupului. Aşa se explică mentalitatea comportamentală de grup a Japonezilor.

Exerciţiu de traducere

  • Datorită creşterii rapide a populaţiei după al II-lea Război Mondial, numărul de elevi într-o clasă obişnuită de şcoală primară şi juniorat depăşea odată 50.
  • Dainiji sekai taisen no ato no kyuugekina jinkou zouka no tame, tenkeitekina shou-chuu gakkou no seitosu wa katsute go-juu nin o koemashita.
  • 第二次世界大戦のあとの急激な人口増加のため、典型的な小中学校の生徒数はかつて50人を超えました。

Gramatică

„~no tame” înseamnă „pentru că ~”.

  • Nu m-am dus la servici pentru că eram răcit.
  • Kaze no tame, shigoto ni ikimasen deshita.
  • 風邪のため、仕事に行きませんでした。

Vocabular

dainiji sekai taisen

al II-lea Război Mondial
ato după
kyuugekina rapid
jinkou zouka creştere a populaţiei
tenkeitekina obişnuită
shou-chuu gakkou şcolile primare şi junioratele
seitosu numărul elevilor
katsute odată
go-juu 50
koeru a depăşi

(link articol original în limba engleză redactat de Namiko Abe în limba engleză pentru about.com)

Comentarii
  1. Foarte interesant articolul! Ai amintit sisteme de învățământ din Franța, S.U.A. respectiv Japonia. Nu ar fi fost rău dacă ai fi scris două cuvinte și despre sistemul educațional din România… sistem care de la un an la altul se prăbușește într-o prăpastie a dezolării, un sistem corupt care promovează non-valoarea. An după an elevii sunt mai slab pregătiți… nu mai au exercițiu… sunt canalizați să fure înformațiile de pe internet, nu mai este necesar să gândească ori să mai citească. Acum valoarea este întoarsă grotesc cu susul în jos… elevii nu mai studiază dar sunt fascinați de manele, telenovele, telefonul mobil și internet… Păcat!… Mare păcat!
    Îmi place acest blog și l-am adăugat la blogroll, dacă îți place cumva ce postez la mine, poți să mă adaugi și tu… blogul meu http://cosminstefanescu.wordpress.com
    Numai bine!

    • everspike spune:

      Sincer… la inceput vroiam sa intrepatrund intre celelalte sisteme educationale si pe cel romanesc. Insa, ma indoiam de capacitatea mea de obiectivitate, asa cum in opinia mea autoarea acestui articol a dat dovada. Nici nu are rost sa spun ca avem un sistem la ora actuala mai pus la pamant decat cel din S.U.A – poate voi parea cam picat de pe luna spunand asta, insa pt mine, care urasc mentalitatea americanilor (a conducatorilor adica) e ceva major. Mie mi se pare pacat si pentru ca aceasta noua generatie iti garantez ca in mare parte poseda o inteligenta demna de invidiat pentru studentul american de ex.
      Vis-a-vis de blog, al tau e la o cu totul alta scara decat al meu, si nu o consider decat o onoare ca m-ai adaugat la blogroll si evident am intors serviciul…
      Salutari!
      P.S. Observ ca ai scris cu diacritice comment-ul, eu sunt mai lenes si macar comment-urile imi permit sa le scriu fara. 😀

      • Cred că am fost și sunt încă supărat pe faptul că învățământul românesc este lăsat deliberat să se prăbușească… cu ani mulți în urmă, mai precis cu douăzeci de ani în urmă facultățile erau populate de către elite ale învățământului… nu ca în vremurile noastre când orice neavenit / nimeni ajunge să studieze pe banii părinților, fără ca să mai calce pe la facultate ori pe la școală. Când am scris că nu sunt mulțumit de sistemul nostru de învățământ m-am referit la faptul că acum toți maneliștii și toate scursorile își cumpără diploma de la colțul străzii… că la bacalaureat se strâng bani pentru protocol și nimeni nu mai învață pentru acel examen… pentru că… firește, a fost cumpărat. Avem de-a face cu o școală pre-pay și cu examene aranjate la un whisky și o mână de euro…
        Este adevărat și faptul că cei din școala americană par niște retardați… aici s-a reușit de multă vreme fenomenul oiței perfecte…
        O seară minunată!

        • everspike spune:

          Imi place sa vad ca cineva mai in etate ca mine imi impartaseste modul de gandire, sau mai bine zis, deschide ochii si trage aer in piept observand realitatea in nuante de gri ce ne inconjoara…

Lasă un comentariu